Priveste-n cer : ard stropi de roua pala,
aduna-n piept cenusa
sa-mi respiri adanc, satiric.
Atat de fad zambesti?
Tanjesti ascuns monada zilei
precum monahii de huila
si-arunci in timp cu ura-n irisi
si sfarsesti-n vise cu glasul frant.
Sufoca marea-n paturi de cuvinte
caci nisipu-n eden nu-i de-ajuns
si culege-mi in amurg abisale scoici
sa-mi prinzi-n par;
Eu nu mai am timp.

Anna

Anna e adesea instabilă din fire. Un suflet extatic in derivă. Se rătăcește în privirile nesigure ale celorlalți și preferă singurătatea. Incapabilă să își manipuleze propriile decizii, sufocată în permanență de sonorități infime. O amintire ștearsă în cadranele metropolei.