Recviem

Nuantele sumbre ale autumnalului a caror vene sunt strabatute de intensitati sonore de lumina se reflecta intr-o simfonie acerba . Si totul se rezuma doar la opacitatea unui noiembrie colorat in amar . Am trecut de infailibilul moment al fericirii infinitezimale , iar limitele ne sunt impuse : punctul proximus al colapsului se apropie . Suntem raniti de coeziunea infima a sufletelor noastre . Timpul pare sa fi stagnat in modul lui pragmatic si impenitent si noi odata cu el . Captivi intr-un interval imund al orgoliilor infame , al carei iesire se contureaza sub forma obscura , imbrifuga a unui material inoperant . Dependenti de ptomaina propriilor rani sangerande , de melasa dulce a amagirii . Letargia momentelor placide de mizantropie se asterne asemeni unei antilogii . Fantasma amintirii tale in mine se afla in pura eflorescenta . Efigia ta gravata in interiorul cortexului meu . Trupu-mi nevrotic tanjeste cu gandul la atingerea nirvanei , suportand nevolnic cumplite stari nevralgice . Trecutul da semne de represiune exoterica . Apartenenta la prezent va opri nefastul efect al opiaceelor iar tu nu vei fi acolo cand sperantele false vor disparea .

Here we go again ...

S-a asternut un val de amintiri intre sufletele noastre ; presarat cu nuante sonore de dezamagiri . Si , cu toate astea , am continuat sa ravnim fructul interzis , am continuat sa trisam intr-un joc al orgoliilor , uitand de principii si valori morale . La un moment dat a incetat . Tie nu ti-a mai pasat , iar mie nu mi-a mai lipsit . Ca de fiecare data .. dar ne-am intors , cautand acel "ceva" care ne lipsea amandurora , in ciudat faptului ca nu am recunoscut niciodata . Probabil ca nici nu o vom face . E ca intr-o secventa reluata de nenumarate ori - ajungi sa ii pierzi sirul si sa te saturi de monocromia replicilor . Orele lungi de asteptare au constat in ezitari precoce si retineri nevrotice . Intr-un oarecare moment , degetele tale lungi au refacut un traseu demult uitat si astfel am luat-o de la capat - pentru a nu stiu cata oara . Mi-ai cuprins temerile si le-ai pierdut intr-un abis inexistent . Ne-am vandut placerea reciproc si nu ne-am mai obosit sa pretindem a fi altceva . Ne-am lasat condusi de un singur instinct . Mai tarziu ne-am trezit inspirand acelasi fum inecacios de tigara , impartind aceeasi fata de perna . Curand am realizat ca suntem curpinsi de o stare efemera de beatitudine . Si atunci am stiut ca .. insa te-ai ridicat . M-ai privit strapungand linistea sangerie si ai zambit usor satisfacut . Am inteles intr-un final ca se intampla de fiecare data . Ca si atunci cand cafeaua nu e suficient de amara si crezi ca e ceva mai mult decat un moment nefast . Am inteles ca o luam de la capat ...

Multumiri lui Matei pentru front banner`ul creat >:D<

Nous aussi

Se intampla. Cam de fiecare data cand inchid ochii. De fiecare data cand e primavara. Cam de fiecare data cand gasesc cafeaua facuta . De fiecare data cand dormi. De fiecare data cand am insomnii.

Se intampla sa am nevoie ... e ca si atunci cand stii ca orice ai face nimic nu va mai fi la fel ... Indiferent de starile ambigue de anxietate ce te cuprind , indiferent de tine ..

Si incepe numaratoarea. De dinainte sa ne cunoastem avem un timp destul de bine delimitat. Ciclicitatea asta e aparte. Are totusi un inceput , un sfarsit. Intre cele doua plutesti. La pragul dintre fericire si durere. Treci pragul si cercul se sfarseste. Linia curba se deschide. Agonie? Nu. Nimic.

Poate ca nu a fost asa dintotdeauna . Trebuie sa fi existat macar un moment in care totul era bine , in care parerea lor nu mai conta . In care ai incetat macar pentru cateva clipe sa fii un suflet la pret redus . Si nici macar nu stii cine esti cu adevarat . Oscilezi intre tine si ei .

Nu o sa reusesti azi. Si nici maine. Va fi o dimineata racoroasa in care vei avea nevoie de cateva versuri si ai sa zambesti. Si nu pot sa iti zic mai multe pentru ca eu dimineata nu rad. Eu dimineata imi beau cafeaua si ma plimb cu degetul , pe marginea canii mele rosii . Si nu sunt nici fericita nici trista.

Dar e bine . E bine cu tot cu amaraciunea ce se revarsa din noi pe zi ce trece . E bine cu tot cu zambetele false ... Si din nou acea senzatie de deja vu ce te cuprinde . Cu siguranta nu e prima data cand realizezi ca ti-ai uitat principiile si demnitatea undeva departe .

Probabil nu e prima oara. Nu e prima oara cand iti promiti sa nu se mai repete. Nici prima oara cand cedezi. Prima oara nu e un inceput. Cercurile nu au inceputuri. Noi insa avem .. Pentru ca noi nu suntem intregi. Noi suntem niste contururi. Goale pe dinauntru. Forme. Iar ma contrazic.

Incet , incet genericul final se contureaza . Aceleasi replici infame , aceleasi greseli copilaresti repetate la nesfarsit si aceeasi nesiguranta . E a nu stiu cata oara cand uiti ce ai de zis si te pierzi . In ochii lor esti doar un paradox . Inutil .

Pentru ca prea putini stiu cand nu zambesti. Pentru ca nu conteaza atata vreme cat trupul iti este acolo. Si nu conteaza ca tu nu esti, ca ochii te-au trimis departe, prin geamul la care te uiti 6 ore pe zi. Pe care nu ti-l amintesti. Si nu stii mare lucru. Stii ca nu mai este inghetata cu ciocolata si menta la tine in oras si nu prea mai e nimic pe la tine prin suflet.

Continui sa tanjesti . E mult prea gol in sufletul tau si doare . Iti lipseste ceva , acel ceva ce obisnuia sa te incalzeasca in zilele reci ale unui noiembrie tarziu . Acel ceva ce iti dadea siguranta zilei de maine . Dar poate ca e mai bine acum ...

Mai e nevoie de o primavara ca sa completeze ce a ramas. Sa umple un gol . Macar pe jumatate, caci de la o vreme te obisnuiesti si asa. Se intampla cu fiecare din voi, cam de fiecare data cand se face primavara…

http://dependences.wordpress.com (:

Ruj rosu pentru zile negre

Poate ca maine va fi mai bine...
Fara resentimente si remuscari inutile.
Fara starile ambigue de anxietate.
Lucrurile se vor clarifica,conturandu-se usor in nuante de fum.
E mult mai simplu decat pare si tu nu esti aici...
Sub forma unei entitati,asa imi apari.